ROȘIA MONTANĂ. Gabriel Resources Ltd i-a „strecurat” la mapă președintelui Iohannis o scrisoare în care lansează amenințări voalate: „Vă îndemnăm insistent să nu luați măsuri drastice! Ar fi grav…” (EXCLUSIVITATE)

Publicat: 03/03/2020, 14:21
Actualizat: 03/03/2020, 15:42

Includerea iminentă a sitului de la Roșia Montană în patrimoniul mondial UNESCO i-a determinat pe reprezentanții companiei Gabriel Resources Ltd să joace ultima carte: redactarea unei scrisori dure, pe care – zilele trecute – i-au „pus-o” la mapă președintelui Klaus Iohannis. O scrisoare din care răzbat amenințări voalate și despre care, până azi, n-a transpirat nicio informație în presă! În culise, se poartă, așadar, un război fără menajamente pentru a convinge România să-și revizuiască punctul de vedere. GÂNDUL.RO a aflat, în exclusivitate, că dezvoltatorul proiectului minier aurifer (care, la acest moment, este blocat) i-a scris șefului statului, iar documentul poartă antetul unei celebre case de avocatură din America.

Scrisoarea al cărei conținut vă este dezvăluit, în premieră, de GÂNDUL.RO a fost trimisă la sfârșitul lunii trecute, iar Gabriel Resources Ltd îi cere pe un ton categoric lui Klaus Iohannis să intervină și să retragă „IMEDIAT” cererea de înscriere a Roșiei Montane pe lista UNESCO: „Cererea României de a înscrie Roșia Montană în patrimoniul UNESCO este într-o contradicție fundamentală cu obligațiile României care decurg din acordurile semnate. Gabriel Resources Ltd îndeamnă insistent România să nu ia măsuri drastice. Dacă Roșia Montană va fi inclusă în patrimoniul UNESCO, orice speranță pentru o rezolvare pe cale amiabilă a litigiului ar fi grav compromisă”.

Sunt propuse negocieri „amiabile”, însă…

Reprezentanții companiei Gabriel Resources Ltd susțin că sunt deschiși în fața unor negocieri amiabile și constructive, menționând că doresc să „coopereze cu bună-credință, la nivel înalt, cu Guvernul României și alte autorități. (…) Gabriel Resources Ltd speră că România se va angaja constructiv și că va retrage imediat cererea de includere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, în scopul de a păstra posibilitatea unei rezolvări amiabile a litigiului privind investițiile făcute de Gabriel Resources Ltd”.

În plus, în scrisoarea adresată președintelui Klaus Iohannis, reprezentanții companiei apreciază că România, prin acțiunile desfășurate, a provocat „daune de miliarde de dolari companiei”, proiectul „Roșia Montană” fiind blocat din cauza unor „interese politice”.

… compania este pregătită de un proces internațional!

Asistată de celebra casă de avocatură „White & Case” cu sediul la Washington, compania Gabriel Resources Ltd „bate cu pumnul” în masa președintelui: „În orice caz, dacă nu se ajunge la o soluție satisfăcătoare, Gabriel Resources Ltd este pregătită să apeleze la arbitrajul internațional pentru a-și asigura compensarea integrală pentru pierderile cauzate de acțiunile României. Gabriel Resources Ltd își rezervă toate drepturile sale de a exercita orice alte căi de atac disponibile pentru rezolvarea situației”.

La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, transmitea că Guvernul României va întreprinde, în continuare, demersuri pentru ca Roșia Montană să fie inclusă în patrimoniul UNESCO, în condițiile în care situl este considerat o adevărată „comoară a României”. Numai că, de-a lungul timpului, părerile pro și contra exploatare au ținut capul de afiș în mass-media, iar Gabriel Resources Ltd susține acum că ar fi prejudiciată cu miliarde de dolari din cauza blocării proiectului.

Proiectul Roșia Montană a fost contestat cu vehemență în România încă de la negocierile pe care Guvernul le-a purtat cu Gabriel Resources Ltd

În ciuda opoziției Gabriel Resources Ltd, ministrul Culturii a declarat pentru ziare.com că „Includerea în patrimoniul UNESCO a zonei Roșia Montană nu înseamnă neapărat atragere de fonduri pentru restaurare. UNESCO poate oferi consultanță în vederea protejării sitului. Includerea în patrimoniul UNESCO înseamnă creșterea vizibilității zonei la nivel internațional și eliminarea riscului de a fi declasată. Valoarea zonei Roșia Montană este recunoscută deja de forurile internaționale și naționale, iar procedura de includere în Patrimoniul UNESCO trebuie reluată în mod clar. În urma consultărilor interministeriale se va lua o decizie la nivelul Guvernului legată de oportunitatea momentului reluării procedurilor de înscriere a dosarului”.

În acest timp, Tribunalul Internaţional de soluţionare a Litigiilor din cadrul Băncii Mondiale – cu sediul la Washington – a început deja audierile. Gabriel Resources Ltd solicită României daune de 4,75 de miliarde de dolari pentru neacordarea avizelor necesare demarării proiectului de la Roşia Montană. Practic, compania acuză România că a încălcat tratatele bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor semnate de autorităţile de la Bucureşti cu Canada şi Marea Britanie, iar o decizie este aşteptată în cursul acestui an.

Cine este White & Case, casa de avocatură care apără interesele Gabriel Resources

  • Este o casă de avocatură din Washington, fondată în 1901
  • Are „filiale” în 39 de țări din Europa, America de Nord și Sud, Asia, Oceania și Africa
  • Firma a deschis un birou și în România, unde a colaborat cu alte case de avocatură cunoscute, printre care Țuca Zbârcea și Asociații, Mușat și Asociații sau NNDKP
  • Printre clienții români ai companiei s-au aflat și frații Ioan și Viorel Micula
  • Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a lucrat ca avocat, în trecut, pentru „White & Case”

Dacă nu se ajunge la o soluție satisfăcătoare, Gabriel Resources Ltd este pregătită să apeleze la arbitrajul internațional pentru a-și asigura compensarea integrală   pentru pierderile cauzate de acțiunile României”.

Fragment din scrisoarea pe care Gabriel Resources i-a trimis-o, zilele trecute, lui Klaus Iohannis, prin intermediul casei de avocatură „White & Case”

Proiectul „Roșia Montană” în cifre

  • 1999 – La capătul unor negocieri îndelungi, statul român și Gabriel Resources Ltd au semnat un parteneriat pentru exploatarea minieră de la Roșia Montană (județul Alba). Licența a fost acordată pentru 20 de ani și privea concesionarea celui mai important zăcământ de aur din România. Acesta fusese evaluat la aproximativ 300 de tone de aur și 1200 de tone de argint. Parteneriatul prevedea asocierea statului român (prin compania MINVEST) și Gabriel Rsources Ltd în compania Roșia Montană Gold Corporation (RMGC). Azi, MINVEST deține 19,31%, iar Gabriel Resources – 80,69%
  • 2011 – Proiectul nu obținuse autorizație de mediu pentru începerea activităților de exploatare.
  • 2014 – Camera Deputaților a respins un proiect de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, cunoscut și sub numele de „legea specială”
  • 2015 – Gabriel Resources Ltd a deschis României un proces internațional, solicitând despăgubiri de 4,75 miliarde $ pentru blocarea proiectului.
  • 2017 – Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a trimis la UNESCO un dosar în care cerea ca Roșia Montană să fie declarată „zonă protejată”.
  • 2018 – Guvernul de la București a cerut retragerea pe moment a dosarului.
  • 2019 – Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a anunțat că solicitarea României a fost retrimisă la UNESCO.
Adrian Artene
Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa